Szabó Virág: Despre spectacolul ”Ochii Dragonului” al Teatrului Național Csokonai din Debrecen

Câți ani aveai ultima dată când ți-ai lăsat imaginația complet liberă? Nu mă refer la visare sau la vise, ci la acea stare eliberatoare în care îți permiți orice, în care crezi că orice se poate întâmpla, oricât de suprarealist ar fi. Când gândurile curg fără limite și fără constrângeri ale raționalității, le lași să se desfășoare pe deplin și doar te lași purtat de ele…

Spectacolul Ochii Dragonului regizat de Bethlenfalvy Ádám și prezentat de Csokonai Nemzeti Színház, a fost văzut în cadrul celei de-a 14-a ediții a Holnapután Fesztivál, împreună cu una dintre clasele a treia ale Liceului Reformat „Lorántffy Zsuzsanna”. Spectacolul interactiv, construit prin implicarea copiilor, nu doar că a deschis drum creativității lor, ci a atins și numeroase teme importante: frica, lipsa, respingerea, dezamăgirea, precum și diferența dintre a privi și a vedea.

Cei doi actori, Madák Zsuzsanna și Bolla Bence, îi așteptau deja pe elevi în sala de clasă. După ce toți și-au ocupat locurile la băncile unite, actorii s-au prezentat și i-au pregătit pe copii pentru ceea ce urma să se întâmple: urmau să iasă pentru câteva clipe și să revină în rolul a doi profesori, „doamna Klára” și „domnul Miklós”. Domnul Miklós susținea aici o lecție demonstrativă, iar doamna Klára era profesoara examinatoare. Tema lecției: ochiul. Ochiul, vederea, privirea și imaginația.

Severa doamnă Klára nu înțelege metodele neobișnuite și expansive de predare ale domnului Miklós, însă, în ciuda conflictului dintre ei, devine de multe ori partenera lui în jocuri și exerciții. După câteva activități menite să stimuleze imaginația, domnul Miklós începe povestea unui băiețel chinez, scrisă special pentru spectacol de Hajós Eszter. Povestea însă nu este completă: elevii construiesc împreună aventuroasa călătorie a personajului principal.

Cum se leagă toate acestea de tema lecției? Nu vedem cu ochii, ci cu creierul, iar prin intermediul minții putem vedea orice ne dorim; astfel, în poveste se poate întâmpla orice ia naștere în imaginația noastră. Diferența dintre ochii fizici și „ochii sufletului” a fost ilustrată prin exerciții captivante și ludice.

Dar cum au fost atinși adulții care priveau din fundal de multitudinea de teme propuse de această „lecție” neobișnuită? Pentru puțin timp, am putut redeveni și noi copii, întorcându-ne în lumea jocului fără limite și fără griji, eliberați și retrăind entuziasmul copilăriei.

Szabó Virág este studentă în anul I la teatrologie la Universitatea Babeș-Bolyai.